Captură de neuitat pe lacul Teplița – Amurul mult așteptat!
Într-un final, după multe ieșiri și speranțe, am reușit să capturez un super amur pe lacul Teplița – un exemplar cu un colorit aparte, specific acestui lac deosebit.
Totul s-a petrecut dis-de-dimineață, la ora 5, când avertizorul a sunat brusc și adrenalina a urcat instant. A urmat o luptă grea, pentru că peștele s-a băgat în vegetația de pe fundul lacului, dar cu răbdare și perseverență am reușit să-l aduc pe saltea.
Mulțumesc prietenului meu Zoltan Schiller pentru ajutorul oferit – fără sprijinul lui, poate că lupta ar fi fost și mai complicată!
După o scurtă ședință foto, în care am imortalizat momentul, am eliberat cât mai repede amurul în habitatul lui natural.
Prin această postare, vreau să promovez și să recomand tuturor pescarilor de crap stilul de pescuit “catch and release” – un gest simplu, dar cu impact pe termen lung. Lacul Teplița are șanse reale să își recapete echilibrul natural, mai ales datorită noii administrații și implicării Primăriei Bocicoiu Mare.
Aventurile pe acest lac cu siguranță vor continua, iar eu îi încurajez pe toți pasionații de pescuit să încerce acest stil. În cele din urmă, vom rămâne cu amintiri frumoase, fotografii de suflet și vom da șansa și altor pescari să trăiască aceste momente unice.
Fir întins tuturor!